Slideshow

Date istorice

Teritoriul judeţului Galaţi poartǎ mǎrturii materiale ale prezenţei omului din timpuri strǎvechi, preistorice. Analiza succeșiunii şi repartiţiei dovezilor arheologice de culturǎ materialǎ arata cǎ teritoriul judeţului a fost populat şi a intrat pe circuitul foloșinţei umane din timpuri preistorice.

Cele mai vechi vestigii umane în ţinutul Covurluiului aparţin paleoliticului final şi epipaleoliticului. Culturile paleolitice sunt localizate la Bereşti şi la Cavadineşti. Paleoliticul superior a fost pus în evidenţǎ în nordul judeţului, pe moşiile aşezǎrilor Pleşa, Puricani, Crǎieşti, Balǎbaneşti, Şipote, Rǎdeşti, Bǎneasa, Suceveni.
Continuitatea populaţiei este doveditǎ de culturile materiale aparţinând perioadei de tranziţie spre epoca bronzului, reprezentate prin aşezǎri de tip "Sǎlaş" la Stoicani.
Comuna Frumuşiţa este formată din satele Frumuşiţa, Ijdileni şi Tămăoani, ea fiind aşezată în nordul judeţului Galaţi la o distanţă de 22 km, iar în raport cu România se află aşezată în partea de sud-est al teritoriului ţării, învecinându-se cu Republica Moldova care desparte cele două teritorii prin râul Prut.

Reşedinţa comunei, satul Frumuşiţa, este aşezată între celelalte două sate componente ale comunei: la sud – Ijdileni şi la nord – Tămăoani.

Date asupra înfiinţării satului Frumuşiţa sunt puţine, acceptându-se ca an al ȋnfiinţării anul 1730.

Numele satului Frumuşiţa după unele verșiuni se crede că a venit de la numele Frumuşelul ce se afla la nord de Frumuşiţa. O altă legendă încearcă să explice numele comunei Frumuşiţa, precum şi a altor patru localităţi. Se povesteşte că domnitorul Petru Rareş, receptiv la frumuseţea feminină, fascinat de privirile unei tătăroaice, ar fi spus: “Tu, tătarcă cu şuviţe, frumuşică, tu luceşti, scânteieşti”, de aici ar proveni denumirile localităţilor Frumuşiţa, Tuluceşti, Şiviţa, Tătarca şi Scânteieşti.

Oamenii din satul Ijdileni munceau pe moşiile a doi boieri: Botez – care era în partea de sud a satului şi Gheorghe Rădulescu – în partea de nord.

Majoritatea ţăranilor munceau la boieri, în dijmă, primind la început o treime din produse, mai târziu două cincimi şi apoi o jumătate.

Şcoala din satul Ijdileni a fost înfiinţată în anul 1907, prima învăţătoare fiind Eugenia Teodoru. Până atunci copiii din acest sat învăţau la şcoala din Frumuşiţa.

Nu se poate stabili cu precizie nici vechimea satului Tămăoani, dar se crede că ar fi fost o durata cu peste 250 de ani în urmă. Fapt cert este că pe la 1700, acest sat se prezintǎ ca o aşezare de mici şi foarte puţine căsuţe construite în întregime din pămant şi stuf.

Legenda spune – în ceea ce priveşte toponemia lui – precum că la poalele dealului ce vine din partea Bârladului şerpuind până la Dunăre, pe marginea bălţilor şi a lacului Brateş, cam la 27 km la nord de Galaţi, ar fi popoșit două familii: Săbăoanu şi Tămăcanu, în trecere cu oile în căutare de păşuni. Gășind ceea ce căutau şi în plus peştele dorit şi păsările bălţilor, au rămas locului, după care în scurt timp li s-au mai adăugat şi alte familii.

Se crede că denumirea satului Tămăoani ar veni de la aceste două familii: Săbăoanu şi Tămăcanu.

Iniţial satul a luat fiinţă chiar pe marginea bălţii cu multe grinduri bogate în fâneaţă, retrăgându-se câte puţin din cauza inundaţiilor pe versantul de est al dealului, mărginindu-se la nord cu satul Stoicani, la sud Frumuşiţa, la est Lunca Prutului în adâncime de 10-12 km şi la vest cu satele Scânteieşti şi Fântânele, despărţindu-l pe vremuri o seculară pădure de stejari.

Moşia satului – pe vremurile de restrişte – aparţinea familiei Iorgu Ghica ce stăpânea peste 80.000 fălcii din Prut şi până dincolo de Pechea.

În perioada comunismului satul s-a întins pe podişul dealului şi e străbătut de şoseaua naţională nr.26 Galaţi – Bârlad, care e încadrată de o parte şi de alta pe o întindere de circa 1 km. În partea de sud-est a satului s-a construit iniţial o bisericuţă din paiantă şi furci groase din sâlcam cu pereţii exteriori înveliţi cu scândură, având hramul Sf. Gheorghe, care astazi s-a modernizat.

La nord se poate conșidera ca vecin al comunei, o unitate geografică mai mare, partea de sud a podişului moldovenesc.

La vest, hotarul comunei este format de Câmpia Covurlui.

Calea feratǎ a fost construită în anul 1892.

Din punct de vedere hidrografic, în vecinătatea comunei Frumuşiţa se șituează trei dintre apele mari ale ţării: Dunărea, Prutul şi Șiretul, care străbat judeţul în cursul lor inferior, având un debit mare de apă.