Slideshow

Calendar cultural

În această toamnă, vom întoarce o nouă filă în istoria Teatrului Muzical gălăţean, ediţia a XIV-a a Festivalului Internaţional Leonard marcând stagiunea cu numărul 61.
Timp de o lună, în perioada 29 octombrie - 26 noiembrie publicul gălăţean este invitat la evenimente de înaltă clasă artistică aparţinând unor genuri muzicale diverse de la jazz la operă, de la recital instrumental la spectacol de balet.
Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard” va fi gazda ospitalieră pentru toate întâlnirile de suflet şi evadările din cotidian, în universul magic al capodoperelor muzicale universale, în compania unor artişti europeni de marcă (unii de origine română care s-au afirmat pe marile scene ale Europei) şi a colectivelor artistice ale teatrului.
Ca întotdeauna, numele marelui tenor gălăţean, Leonard, va fi emblema festivalului, personalitatea sa legendară impresionându-ne şi astăzi. A strălucit, a fost adulat de public, a marcat o epocă, a creat un stil şi se înscrie cu litere de aur în lista lungă a personalităţilor artei interpretative româneşti născute la Galaţi.


În perioada 29 octombrie – 17 decembrie 2017, în Sala Biblionet a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, începând cu ora 9:00, se vor desfășura atelierele de inițiere în programare pentru copii și adolescenți, reunite sub genericul „CoderBVAU”. Acestea vor fi realizate de voluntari - studenți și practicieni în domeniul IT - Răzvan Adrian Tudoran, Violeta Domnițanu, Alexandra Voinea și Dănuț Domnițanu, sub îndrumarea specialiștilor din Bibliotecă. Prin tematica abordată „Noile basme ale copilăriei”, participanții vor realiza animații, dezvoltându-și implicit imaginația și creativitatea.


Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi organizează, în perioada 27 - 29 octombrie 2017, Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan ”ActFest”, ediţia a V-a. Acest festival reprezintă manifestarea cultural artistică de gen la nivel naţional, sub formă de competiţie, la care participă trupele de teatru afiliate Caselor de Cultură Studenţeşti din tară.

În această ediţie, Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru ”ActFest” se va desfaşura doar pe categoria “Amatori” , la categoria “Şcoli de teatru” nefiind înscrieri. Programul și detaliile cu privire la acest eveniment se regăsesc pe site-ul: www.ccsgalati.ro.


Fundaţia Andreiana Juventus, organizează cea de-a V-a ediţie a „Festivalului Muzical pentru Copii şi Tineret”, în perioada 28 - 29 octombrie 2017. Evenimentul este organizat în în parteneriat cu Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galaţi şi Şcoala Crissmusic Canto School şi va avea loc în sala de festivităţi a Liceului de Arte. În cadrul festivalului sunt înscrişi 150 de participanţi, cu vârsta de peste 15 ani care vor fi evaluaţi şi premiaţi pe baza talentului lor muzical de către un juriu avizat din care fac parte şi nume sonore ale muzicii uşoare româneşti precum Luminiţa Anghel şi Mihai Trăistariu.


Gălăţenii sunt aşteptaţi în perioada 7 - 8 octombrie 2017, între orele 14:00 - 01:00, la „Noaptea în Bibliotecă la Galaţi”, manifestare culturală aflată la a VII-a ediţie, cu acţiuni dintre cele mai diverse şi atractive care se vor desfăşura la sediul central al Bibliotecii V.A. Urechia, Galaţi. Programul evenimentului este prevăzut pe site-ul bibliotecii: www.bvau.ro.


Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi organizează în perioada 10-11 octombrie 2017, o nouă ediţie a concursului naţional de film etnografic şi imagini-document "Ipostaze Etnografice". Condiţiile de înscriere, precum şi detaliile privind organizarea şi desfăşurarea concursului sunt prevăzute în regulamentul publicat pe site-ul instituţiei organizatoare, la secţiunea "Cercetare şi tradiţii populare".



MITING AERIAN - Festival „Smaranda Brăescu” la AERODROM TECUCI, VINERI, 19 MAI 2017.

Program Danube Rock Festival 2017 GALATI
30 IUNIE:  The Rock,  E-an-na, Igralom (Serbia) , Anton, Cargo
1 IULIE: My Queen Tribute (Dan Helciug), Bucium, Dirty Shirt, NA-15 (Austria), Alternosfera
2 IULIE: Tiarra, Blood Brothers (Ucraina) – Iron Maiden Tribute, Grimus, Timpuri Noi, Vama

"Sâmbătă, 20 mai, gălăţenii vor avea parte de o călătorie în timp, în Grădina Publică. Acolo se va desfăşura a III-a ediţie a manifestării culturale „La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată” începând cu ora 15,30. Evenimentul este dedicat împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenţei de stat a României, la 9 mai 1877. Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi." - sursa: Viata Libera

Sâmbătă, 29 aprilie, ora 19.00 si duminică, 30 aprilie, ora 19.00, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" prezintă premiera spectacolului CABINIERUL de Ronald Harwood, în regia lui Cătălin Vasiliu.

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi organizează concursul naţional de interpretare pianistică "Pianul fermecat", ediţia a III-a, în data de 08.04.2017 la sediul CCDJ din str. Domnească nr. 61, sala "Sergiu Dumitrescu". Condiţiile de înscriere la eveniment, precum şi detaliile privind organizarea şi desfăşurarea concursului sunt prevăzute în regulamentul publicat pe site-ul instituţiei organizatoare.

Joi, 2 martie 2017 începând cu ora 19, va avea loc, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galaţi, conferinţa şi lansarea de carte "Să fii român" - Dan Puric.

În perioada 01.03 – 30.03.2017, secția Colecții speciale din cadrul Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” vă invită să vizionați, la „Popasul Bibliofilului”, de la sediul central, mezanin, expoziția Portrete feminine din secolul trecut : Fotografii din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, dedicată Zilei Internaționale a Femeii.

Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia”  cu sediul in Str. Gării, nr. 1, Gara CFR Călători Galați, vă invită, în perioada 1-15 martie 2017, să vizionați expoziția de desene, martisoare, felicitari Primăvara a sosit! Exponatele sunt realizate de elevii de la Colegiul Național „Al. I. Cuza”.

Miercuri, 1 martie 2017, ora 14,30 va avea loc în cadrul Secției pentru Copii a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” activitatea „Amintiri despre Creangă”, realizată de elevii Școlii Gimnaziale Văcăreni, județul Tulcea, coordonați de înv. Gheorghiu Aurora.

Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” a Bibliotecii V.A. Urechia vă invită, cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române la 24 Ianuarie 1859 să vizionați expoziția „Alexandru Ioan Cuza - Primul domnitor al României”. Expozitia va avea loc în perioada 23 – 31 ianuarie 2017 la sediul filialei nr. 4 din Str. Gării, nr. 1, Gara CFR Călători, etaj 1.

Asociatia pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Galatean va invita sambata, 9 iulie 2016, incepand cu ora 20, in Gradina Palatului din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii si Spiritualitatii Crestine de la Dunarea de Jos, la: Festivalul International de Muzica Veche Traditionala "Dimitrie Cantemir". Intrarea este libera.

Asociația „Mila 80” organizează traseul-cultural „Galațiul multicultural. Moștenirea minorităților locale” propunând locuitorilor un tur ghidat gratuit prin care să readucem în prim plan importanța locuitorilor de alte etnii la evoluția socială și economică a orașului nostru. Traseul-cultural se va desfășura sâmbătă, 9 iulie, de la ora 18.00, cu plecare din fața Facultății de Drept (intersecția străzilor Domnească și Episcop Melchisedec Ștefănescu/Vultur)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, vă invită vineri, 24 iunie 2016, ora 11:00, să luaţi parte la vernisajul expoziţiei:  ”Portul popular românesc. Artă, creativitate, măiestrie”

În perioada 25-29 mai 2016 se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Carte "Axis Libri" la Galaţi,  Aleea Domnească, zona P-urilor, spre Elice.

Biblioteca „V.A. Urechia” și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Patronatul IMM Galați, vă invită vineri 13 mai, ora 11:00, în sala Mihai Eminescu, la o serie de manifestări, printre care: Simpozionul „Tradiție și istorie în mediul de afaceri gălățean. Rolul întreprinzătorilor și al asociațiilor profesionale de tip patronal în dezvoltarea economico-socială a Galațiului”, lansare de carte și prezentarea drapelului primei Asociații Patronale din Galați. Evenimentul este integrat în calendarul oficial al evenimentelor și sărbătorilor din România ce își propun să marcheze în luna mai, Ziua Întreprinzătorului. La manifestări sunt invitați să participe reprezentanții mediului de afaceri gălățean și regional, reprezentanți ai conducerilor teritorial-administrative, reprezentanți ai mediului financiar-bancar, colaboratori, mass-media locală și centrală.

Festivalul Naţional de Muzică Folk “Baladele Dunării”, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, se va desfăşura în perioada 13-15 mai 2016 şi va reuni participanţi din centrele universitare Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Galaţi, Piteşti, iar recitalurile în afara concursului vor fi susţinute de Emeric Imre şi Mihai Mărgineanu.  Deschiderea va avea loc pe 13 mai 2016, începând cu ora 19.00, la foişorul de pe Faleza Inferioară a Dunării, fiind urmat de recitalul susţinut de Emeric Imre, iar ziua de 14 mai 2016 va fi dedicată Galei Laureaţilor, precum şi concertului susţinut de Mihai Mărgineanu. Cea de-a doua zi a festivalului se va desfăşura în Grădina de Vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard” Galaţi. Organizatorii şi-au luat măsuri de precauţie, iar dacă va ploua, ambele seri de concerte se vor muta în Aula Magna a „Universităţii Dunărea de Jos” Galaţi (vizavi de Catedrală). Intrarea la ambele seri de folk este liberă. Festivalul este o manifestare cultural-artistică de gen la nivel naţional, sub formă de competiţie, la care participă solişti şi grupuri de muzică folk ce activează în Casele de Cultură Studenţeşti, dar şi nume reprezentative ale genului.

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va gazdui vineri, 13 mai 2016, cu începere de la ora 12.00, vernisajul Salonului expoziţional „Feeria Cristalelor”, manifestare care îşi propune să aducă în faţa publicului vizitator fascinanta lume a mineralelor. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei muzeale, la manifestare vor expune colecţionari din Bucureşti, Tulcea, Baia Mare, Sângeorz-Băi (Bistriţa-Năsăud) şi Galaţi. Timp de trei zile, în holul mare de la parterul muzeului vor fi prezentate şi oferite spre vânzare publicului o mare diveristate de bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, coral, perle sau chihlimbar, pietre semipreţioase, cristale, colecţii de minerale, eşantioane minerale, minerale şlefuite, geme, fosile, produse ornamentale din piatră, obiecte decorative. În zona centrală a spaţiului expoziţional, se va putea admira microexpoziţia „Minerale şi cristale”, care va rămâne deschisă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe data de 5 iunie 2016. Microexpoziţia evidenţiază exponate de mineralogie din patrimoniul ştiinţific al instituţiei gălăţene. Pietrele provin din toate colţurile lumii: geode şi cuarţ din Brazilia, lemn silicifiat, calcedonie,  flori de mină (renumitele stibine, calcite, cuarţuri) din România, opal din Australia sau malachit din Congo. „Feeria Cristalelor” se va desfăşura în perioada 13 – 15 mai 2016, programul de vizitare fiind  vineri intre orele 10.00  si 18.00, sâmbătă şi duminică intre orele 10.00 si 20.00.

În perioada 16-21 mai 2016, Teatrul de Păpuşi Gulliver va fi gazda celui mai aşteptat eveniment cultural al primăverii din Galaţi, respectiv Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver. Copiii, tinerii, dar şi adulţii, vor putea viziona peste treizeci de spectacole, care se vor juca la sediul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, dar şi în Grădina Publică. Programul festivalului propune spectacole de animaţie pentru copii, teatru pentru tineri şi adulţi, spectacole 3D, teatru de magie, ateliere de modelaj şi pictură, construcţie marionete, animaţie interactivă pentru copii şi lansări de carte. Informatii privind programul si pretul biletelor se gasesc pe site-ul Teatrului de Papusi Gulliver, accesand link-ul http://www.teatrul-gulliver.ro/index.php/festivalul-gulliver

În perioada 4 – 15 aprilie 2016, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi se va derula o nouă ediţie a proiectului educaţional „Vestitorii Primăverii”. Manifestare care are ca scop familiarizarea participanţilor cu primele specii de păsări care sosesc la noi în ţară, vestind primăvara: barza albă, rândunica, cucul, drepneaua neagră şi prigoria.

Spectacolul „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, una din cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei româneşti interbelice, amestec de satiră, idealism şi gravitate, va fi pus in scena la Teatrul Dramatic Fani Tardini în data de 24 aprilie, de la ora 19.00. Pretul biletelor variaza intre 50 si 65 de lei.

Piesa „Schimb urgent…trei surori” va putea fi urmarita, in premiera, in data de 31 martie, de la ora 18.30 la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, fiind pusa in scena de catre actorii Teatrului Maria Filotti din Braila.

Spectacolul „Taxi Blues”, după o piesă de Ana Maria Bamberger, regizată de Dan Tudor, care este şi actor al piesei alături de Marius Bodochi se va juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi în data de 8 martie, de la ora 19.00.“Taxi blues” a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol (regia Dan Tudor) şi Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat ex-aequo actorilor Marius Bodochi şi Dan Tudor la Festivalul Naţional de Comedie 2012, de la Galaţi. Dan Tudor a primit Premiul “Goange Marinescu” pentru regie iar, Marius Bodochi a obţinut premiul pentru „Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti”, 2012, unde “Taxi blues” a fost declarat şi Cel mai bun spectacol. Preţul unui bilet variază între 35 şi 50 de lei. Biletele se pot procura de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi a pregătit pentru vizitatori o expoziţie intitulată „Cinteza de iarnă”. Cinteza de iarnă (Fringilla montifringilla) este o pasăre de mici dimensiuni, a cărei speranţă de viaţă în libertate este de maxim trei ani şi poate fi observată în România doar în anotimpul rece, fiind un oaspete de iarnă. Exponatul lunii februarie va putea fi văzut la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe data de 28 februarie 2016.

Clubul de Ciclism Galaţi îi invită pe cei pasionaţi de mersul pe bicicletă la cea de-a VI-a ediţie a concursului Gârboavele XC 2016 care va avea loc sâmbătă, 2 aprilie 2016, de la ora 11.00, în Pădurea Gârboavele, gazda fiind renumitul Complex Stejarul. Concursul de ciclism din acest an se va desfăşura în ture. Amatorii sau cei care nu doresc să se chinuie prea mult cu dealurile din Pădurea Gârboavele vor parcurge doar trei ture, iar restul de profesionişti cinci ture. O tura va avea in jur de 11 km cu o diferenţă de nivel de aproximativ 200 de metri. Numărul participanţilor va fi de maxim 150, iar Înscrierile se vor face online pe site-ul www.ciclismgalati.ro începând din data de 01.02.2016 și se vor termina pe 15.03.2016 sau când se vor epuiza toate cele 150 de locuri. Amatorii clasaţi pe podium la ediţia din 2015, se vor înscrie obligatoriu la categoria avansaţi. Primii trei finalişti, de la fiecare categorie de vârstă, vor primi doar diplomă şi medalie. La finalul concursului se va organiza o tombolă cu produse dedicate ciclismului.

Luni, 29 Februarie 2016, de la ora 19.00, gălăţenii sunt invitaţi la Casa de Cultura a Sindicatelor, pentru a viziona spectacolul „Cabaret”, un concept unic în România. Spectacolul arată strălucirea unui spectacol şi drumul anevoios prin care se ajunge la lumină. Nu totul este doar strălucire şi aplauze, e viaţa lor cu bucurii, necazuri şi nevoi. Biletele se găsesc la Casa de Cultura a Sindicatelor Galaţi şi online pe www.startickets.ro şi www.bilete.ro. Preţul unui bilet variază între 60 şi 80 de lei.

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi îi invită pe gălăţeni la vernisajul expoziţiei pictorului Zamfir Dumitrescu, care va avea loc joi, 21 ianuarie, de la ora 12.30, în prezenţa artistului. Expoziţia poate fi vizionată până la data de 15 februarie 2015.

Take, Ianke şi Cadîr, una dintre marile comedii ale dramaturgiei româneşti, ajunge la Galaţi într-o distribuţie pe măsură. In rolurile celor trei negustori – un român, un evreu şi un turc – publicul gălăţean îi va putea vedea pe Ioan Gyuri Pascu, Nicolae Urs şi Doru Ana, cel din urmă fiind şi regizorul piesei. Spectacolul va avea loc miercuri, 20 ianuarie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Muzical Nae Leonard din Galaţi. Cei care doresc să fie martori la o poveste sentimentală şi, totodată, comică, îşi pot achiziţiona bilete de la casieria Teatrului Muzical sau de la Casa de Cultură a Studenţilor, sunând la tel. 0755.827.249. Preţul unui bilet pentru acest spectacol este de 40 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru elevi şi studenţi.

În perioada 14 - 15 ianuarie 2016 vor avea loc la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ o serie de manifestări și expoziții pentru a marca 166 de ani de la nașterea a marelui poet național Mihai Eminescu, ziua de 15 ianuarie fiind declarată în anul 2010 ca fiind Ziua Culturii Naționale. Manifestările vor avea loc atât la Sediul Central al Bibliotecii, la cele trei filiale: Filiala nr. 1 „Costache Negri“, Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ și Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ , precum și la Teatrul Muzical „Nae Leonard“.

Vineri, 15 ianuarie 2016, ora 11:00 la Statuia marelui poet naţional Mihai Eminescu din Parcul municipal din Galaţi va avea loc un moment festiv dedicat „poetului nepereche poeziei românești“ - la 166 de ani de la nașterea Sa.

Vineri, 15 ianuarie 2016 începând cu ora 18:00 se va desfășura în Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard“ Spectacolul omagial dedicat ZILEI CULTURII NAȚIONALE - „Eminescu – Dorul nostru de Absolut“. Participă: artiști ai Teatrului Muzical „Nae Leonard” și scriitori gălățeni.

Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca „V.A. Urechia” invită publicul gălățean, in perioada 12-20 ianuarie 2016, la vizionarea expoziției: „Eminescu și opera poetică”, organizată în foaierul sălilor de lectură, în Sediul central, etajul I. Publicul gălățean poate admira o selecție de documente aflate în colecțiile bibliotecii V.A. Urechia, atât din lucrările semnate de Mihai Eminescu cât și lucrări dedicate lui de scriitori contemporani.

Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca „V.A. Urechia” invită publicul gălățean, in perioada 12-20 ianuarie 2016, la vizionarea expoziției: „Mihai Eminescu în evocările contemporanilor”, organizată în sala de lectură ce poartă numele Marelui Poet. Publicul gălățean poate admira o selecție de documente aflate în colecțiile bibliotecii V.A. Urechia, atât din lucrările semnate de Mihai Eminescu cât și lucrări dedicate lui de scriitori contemporani.

Teatrul de păpuşi Gulliver îi aşteaptă pe cei mici duminică, 13 decembrie 2015, de la ora 10,30, în sala mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini", unde păpuşarii vor pune în scenă spectacolul "Povestea de Crăciun".

Pe 6 decembrie 2015, actorii de la Teatrul de Păpuşi Gulliver vor pune in scena, la Teatrul Dramatic Fani Tardini, două spectacole, unul pentru copii, „Albă ca Zapada”, care se va juca la ora 10.30, iar seara, pentru tineri si adulti, incepand cu ora 19.00, se va pune in scena piesa „O noapte furtunoasa”. Pentru  spectacolul „Alba ca Zapada” preţul biletelor este de 8 lei pentru cei mici si 10 lei pentru adulti, iar pentru piesa „O noapte furtunoasă”preţul biletelor este de 18,9 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Casa de Cultură a Sindicatelor vă invită vineri, 11 decembrie, de la ora 19.30, la un eveniment cultural susţinut de Grigore Leşe şi Maria Răducanu. Preţul unui bilet la acest concert variază între 60 şi 80 de lei.

În perioada 24 - 30 noiembrie 2015 Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” vă invită la un program de evenimente, manifestări și expoziții, organizate atât la sediul central cât și la filialele Bibliotecii, dedicate sărbătoririi orașului Galați și protectorului său spiritual Sf. Andrei.

Cel mai nou roman al lui Marian Coman, „Haiganu. Fluviul Şoaptelor”, pleacă într-un turneu de promovare în peste 20 de oraşe din România, prima oprire fiind la Galaţi. Evenimentul se va desfăşura la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” în data de 23 noiembrie, începând cu ora 16.30.

Orchestra Johann Strauss Ensemble a fost invitata sa concerteze la Galati. Muzicienii austrieci, supranumiti de presa straina „Regii Valsului”, vor strabate Romania intr-un turneu national, intre 10 si 21 decembrie. La Galati, concertul va avea loc in data de 11 decembrie, de la ora 19.00 si se va desfasura in Sala Mare a Teatrului Muzical Nae Leonard.  Pretul biletelor este de 150 de lei.

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi ii invita pe cei pasionati de pictura la expoziţia de pictură-grafică „Pas în doi” a artiştilor Irina Panţiru şi Gheorghe Miron. Expozitia poate fi vizionata pana la data de 15 noiembrie 2015.  

In luna decembrie, Ştefan Hruşcă şi colindele sale vor fi prezente la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati. Cantautorul maramuresean va sustine acest concert pe 28 decembrie, de la ora 20.00. Pretul unui bilet pentru acest concert este de 80 lei.

În perioada 9 – 30 noiembrie Muzeul de Artă Vizuală Galaţi organizează, ca parte a programului de manifestări dedicate evenimentului „Zilele Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia”, expoziţia de tablouri „Sinteze plastice în arta românească”. Expoziţia va putea fi vizionată în Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii, sediul central, etaj 1. În aceeaşi perioadă, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi organizează, ca parte a programului de manifestări dedicate evenimentului „Zilele Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia”, expoziţia „Comisia Europeană a Dunării – 1856 – 1948”, expoziţie ce va putea fi vizionată în Holul mare al Bibliotecii, sediul central, parter. De asemenea, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine la Dunărea de Jos, Galaţi organizează expoziţia „V.A. Urechia şi Episcopul Melchisedec Ştefănescu – Cultură şi spiritualitate”, expoziţie care va putea fi vizionată în Foaierul Sălii „Mihai Eminescu”, sediul central, etaj 1. În plus, dl anticar Florenţiu Tanascov organizează o „Expoziţie numismatică – exponatele se încadrează în perioada 1867 – până în zilele noastre”, care va putea fi vizionată în Holul mare al Bibliotecii, sediul central, parter.

În perioada 9 - 15 noiembrie 2015, va avea loc un program cu manifestări, reunite sub genericul „Zilele Bibliotecii Județene V.A. Urechia”, cu prilejul împlinirii a 125 ani de la inaugurarea prestigioasei instituții de cultură (11 noiembrie 1889), fondată prin donația generosului om de cultură, politician, profesor universitar, istoric și bibliofil – academicianul Vasile Alexandrescu Urechia. Prezentări și lansări de carte, dar și întâlniri profesionale se vor derula în Galați pe parcursul acestor zile, atât la sediul central al Bibliotecii cât și la filiale.

În perioada 25 octombrie - 29 noiembrie 2015, la Galaţi va avea loc cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional "Leonard", care cuprinde atât opere de teatru, recitaluri, cât şi concerte simfonice.  Pe scena Teatrului Muzical Nae Leonard vor urca artişti din Europa şi din alte colţuri ale lumii.

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați vă invită joi, 29 octombrie 2015, ora 17:00, la Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central. În cadrul evenimentului se vor lansa următoarele volume: „Zigzag prin literatura lumii”, autor Mioara Bahna; „Liniștea petalei roz”, autor Vera Crăciun; „Blestem” și „Pe drumul dorului și al destinului”, autor Dora Alina Romanescu; „Luca Pițu – cap limpede la devălmășiile cetății”, autor Ionel Necula.

Vineri, 23 octombrie 2015, de la ora 18.00, gălăţenii sunt invitaţi la spectacolul "Nunta ca la Covurlui", cu participarea Ansamblului Folcloric "Doina Covurluiului" şi a Ansamblului de copii "Doiniţa Covurluiului". Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi.

Miercuri, 7 octombrie 2015, gălăţenii sunt invitaţi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi, unde va avea loc vernisajul expoziţiei temporare "Mame şi pui în lumea animală", manifestare care îşi propune să aducă în faţa publicului o prezentare detaliată a relaţiei dintre mamele şi puii de animale şi păsări.

Miercuri, 7 octombrie 2015, începând cu ora 12.30, sunteţi invitaţi la vernisajul expoziţiei temporare "Ţinutele Ministerului de Interne de ieri şi de azi". Evenimentul se va desfăşura la Muzeul "Casa Cuza Vodă" (str. Al. I. Cuza nr. 80), secţie a Muzeului de Istorie "Paul Paltanea" Galaţi.

Biblioteca „V.A. Urechia” vă aşteaptă în ziua de 3 spre 4 octombrie 2015, între orele 12:00 - 24:30, la „Noaptea în Bibliotecă la Galați”, manifestare culturală aflată la a V-a ediție, cu acțiuni dintre cele mai diverse și atractive! Organizatori: Biblioteca Județeană V.A. Urechia cu sprijinul Consiliului Județului, Consiliului Local și Primăriei Municipiului Galați. În mod excepțional, cei care vor restitui documentele împrumutate și au depășiri de termen vor fi scutiți de plata penalizărilor.

Ca în fiecare an, în luna septembrie, se desfăşoară Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP). Tema aleasă pentru anul 2015, „De la meşteşug la industrie - patrimoniul tehnic şi industrial din România”, are scopul de a sensibiliza un număr cât mai mare de cetăţeni privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural. Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” organizează o serie de expoziţii atât la sediul central cât şi la filiale pentru a marca această zi deosebită.

Biblioteca „V.A. Urechia” vă invită să vizionați, în perioada 18 – 25 septembrie, în foaierul sălilor de lectură de la etajul I, sediul central, expoziția „Meșteșuguri artistice în România”, dedicată sărbătoririi Zilelor Europene ale Patrimoniului. Ajuns anul acesta la cea de-a 23-a ediție, evenimentul își propune să promoveze măiestria meșterilor populari, a meseriilor și a produselor tradiționale, înscriindu-se în tema generală: ”De la meșteșug la industrie-patrimoniul tehnic și industrial din România”. Expoziția prezintă o selecție de documente din colecțiile bibliotecii, care scot în evidență frumusețea și spiritul creativ al poprului român.

Biblioteca „V.A. Urechia” vă invită să vizionați, în perioada 18 – 25 septembrie, în sala de lectură Mihai Eminescu, expoziția „Arta culinară în reclamele perioadei interbelice”. Multitudinea reclamelor extrase din presa vremii, trasează o pagină de istorie a industriei alimentare și comerțului gălățean. Produsele fabricilor gălățene de paste făinoase, biscuiți, halva, rahat și bomboane, sau cele de uleiuri vegetale, mezeluri, conserve de legume și pește au a ajuns să fie cunoscute și și-au câștigat un renume binemeritat pe teritoriul vechiului regat.

Duminică, 06 septembrie 2015, începând de la ora 16,30, va avea loc un spectacol în zona parcului dintre localităţile Scânteieşti şi Fîntînele, la care sunt aşteptaţi: Fanfara Valurile Dunarii, Ansamblul Doina Covurluiului, Aurel Tamaş, Geta Postolache şi Sofia Vicoveanca.

Biblioteca „V.A. Urechia” și Asociația ”Alianța națională pentru restaurarea monarhiei” - Filiala Galați, vă invită luni 24 august, ora 16:00, în sala Mihai Eminescu, la dezbaterea 150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I Întregitorul, făuritorul României Mari (Rege al României în perioada 1914-1927). Cu această ocazie va avea loc lansarea albumului Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand, autor prof. univ. dr. ing. Nicolae Șt. Noica, ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în perioada 1996-2000.

Duminică, 30 august 2015, trupa Narcotango va concerta la Galaţi. Evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Începând cu ziua de joi, 13 august 2015, ora 11:00, Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele se redeschide pentru public, după 4 ani de la începerea lucrărilor de modernizare. Vizitatorii vor putea revedea cu plăcere tigrii siberieni, leii africani, urşii bruni, cerbii carpatini şi lopătari, mistreţii, lupii, câteva rase de cai şi ponei deosebit de frumoase, alături de rase de păsări domestice, porumbei, lebede, păuni şi multe altele. Programul de vizitare va fi, pe timpul verii, după cum urmează: miercuri-vineri, intervalul orar 10-18; sâmbătă-duminică, intervalul orar 10-20. Preţul unui bilet de intrare va fi de 6 lei pentru adulţi şi de 1,5 lei pentru copii.

În perioada 11 august – 11 septembrie 2015, la sediul Bibliotecii Municipale pentru Copii – Filiala nr. 1 ”Costache Negri”, din Str. Regiment 11 Siret, nr. 2A, în incinta Clubului Sidex(Arcellor Mital) situat în Cartierul Țiglina I, în apropiere de Orășelul Copiilor, se desfășoară activitățile Clubului BiblioVACANȚA, ediția a-II-a. Clubul de vacanță cuprinde următoarele activități: atelier de lectură, atelier de creație, atelier de limba italiană și povești animate pentru copii.Festivitatea de deschidere are loc, marți, 11 august 2015, ora 10.00. Înscrierile se fac la sediul Bibliotecii Municipale pentru Copii.

 În perioada 3 - 7 august 2015 are loc la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” cursul practic „Introducere în construcția unui site web” conceput pentru adolescenți cu vârsta cuprinsă în intervalul 14 - 16 ani. Biblioteca „V.A. Urechia” organizează "Cafeneaua culturala"  in cadrul proiectului "Biblioteca festivală" in parcul Mihai Eminescu, în perioada 2 iulie - 3 septembrie 2015, în fiecare zi de joi a săptămânii, între orele 10,30 - 12,00.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii - Filiala „General Av. Aurel Niculescu” Galaţi, Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii – Filiala Tecuci şi Aerial Club Galaţi organizează luni, 20 iulie 2015, ora 1200, vernisajul expoziţieiCER SENIN”, care va avea loc la Muzeul „Casa Colecţiilor”. Manifestarea este prilejuită de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită în fiecare an pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, patronul aviatorilor.

Biblioteca „V.A. Urechia” și Asociația ”Alianța națională pentru restaurarea monarhiei” - Filiala Galați, organizează luni 20 iulie, ora 16:30, în sala Mihai Eminescu, o dezbatere ce își propune să evoce personalitatea istorică a celui care a fost Rege al României în perioada 1914-1927 Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen.

Luni, 20 iulie 2015, ora 10:00, are loc deschiderea oficială a Bibliotecii Municipale pentru Copii(F1) din cadrul Clubului SIDEX (Arcelor Mittal) situat în cartierul Țiglina 1 în apropiere de Orășelul Copiilor.

În perioada 17.07-31.07.2015, are loc expoziția Arta egipteană în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, organizată cu prilejul Zilei Naționale a Egiptului, sărbătorită pe 23 iulie. Expoziția va cuprinde litografii pe papirus care înfățișează scene mitologice, personaje istorice, monumente sau scene din viața cotidiană în Egiptul Antic. Lucrările ce vor fi expuse în holul principal, sediul central, provin din generoasa donație făcută Bibliotecii de poetul și prozatorul Gh. Burlacu-Niculițel.

Teatrul de Păpuşi Gulliver organizează  spectacolele care se vor juca în această vară, in Parcul Rizer, după următorul program: duminică, 5 iulie, ora 11.00 – Scufiţa roşie, duminică, 19 iulie, ora 11.00 – Cei trei purceluşi, duminică, 2 august, ora 11.00 – Vasilache, Mărioara şi invitaţii, sâmbătă, 15 august, ora 11.00 – Scufiţa roşie.

 In data de 25 martie 2015 va avea loc la targul comunal din Frumuşiţa un eveniment denumit "Targ de peste" la care cetatenii, alaturi de autoritatile locale, sunt invitati sa ia parte la urmatoarele activitati ce se vor desfasura cu aceasta ocazie: informare privind pescuitul, concurs gastronomic pe baza de peste si degustari ale preparatelor pregatite.

În cadrul  Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior există o serie de evenimente care atrag numeroși turiști: săptămâna Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, Luna Pădurii, Ziua Mondială a Apei, Ziua Păsărilor, Ziua Pământului, Ziua Mondială a Biodiversităţii.

De asemenea, în această zonă se desfășoară anual: Festivalul Naţional de Comedie Galaţi, Festivalul Internaţional de Fanfare și Orchestre de Marș și Promenadă, Festivalul ʺFuture Movieʺ care se încheie cu ʺOrient Expresʺ, Festivalul Naţional de Carte ʺ Axis Libriʺ, Baladele Dunării.

Evenimente locale:  Ziua comunei - a treia sâmbătă din luna octombrie a fiecărui an,  Târg comunal săptămânal în fiecare sâmbătă